IUBIREA



10.jpg

,,Iubirea este un fum facut din arborii suspinelor.Purificata, e un foc in ochii celor ce se iubesc.Tulburata, este o mare hranita cu lacrimile celor ce se indragesc.Si inca ce mai e? E nebunia cea mai inteleapta, fierea ce inabusa, dulceata ce ne mantuie."

(William Shakespeare)
,,Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa...si un suflet smuls din piept"

(Octavian Paler)

maini-indragostiti.jpg




iubirea adevarata





















de la noi la Cladova-Gala Galaction


Gala Galaction


Sirenele
external image sirena.jpgSirena, o fiinţa cu o infăţişare aparte, având corpul jumătate de peşte, jumătate de om este considerată un personaj de basm. O legendă spunea că Sirenele nu au voie să iasă la suprafaţa apei decât la vârsta de 18 ani.


În Odiseea lui Homer a fost menţionată prima dată existenţa acestor fiinţe. Ele erau de obicei trei la număr, erau jumătate femei, jumătate peşte. Se spunea despre sirene că aveau voci minunate şi prin cânt atrăgeau marinarii, care, pentru a le auzi cât mai de-aproape, ajungeau să-şi sfărâme corăbiile de stânci. Ulisse ar fi păţit la fel, dar, povăţuit de vrăjitoarea Circe, recurge la o strategie: el se leagă de catarg, iar tovaraşii lui işi astupă urechile cu ceară pentru a nu fi fermecaţi de minunatul cântec.




Aceste legende sunt foarte întâlnite la popoarele scandinave şi la cele de pe coasta Adriaticii. Dar nu numai legendele, ci şi câteva documente medievale, arată contactul şi chiar capturarea unor astfel de fiinţe. Nici navigatorii arabi şi nici popoarele Indochinei nu erau străine de aşa ceva.

Simbol al ispitei, Sirena reprezintă partea demonică a femeii. Cântă cu voce melodioasă, acompaniindu-se din flaut sau harpă, ispitind oamenii, pentru care apropierea de ele însemna moarte. În mitologia populară românească Sirenele se mai numesc şi Faraoni. Se spune că se nasc din oamenii răi, blestemaţi de părinţi. Sirenele locuiesc în mare. Ele stau ascunse timp de şase zile, cât marea este furioasă, dar sâmbăta, când ea se odihneşte, sirenele ies la suprafaţă. În locul unde apăreau, marea se colora în dungi roşii, galbene şi albastre. Sirenele se adunau mai multe la un loc şi incepeau să cânte frumos. Din aceste părţi ale pământului ne vin nouă cântecele, iar oamenii buni care le aud, le transmit mai departe. Sirenele erau dispreţuite de oameni pentru că nu puteau da naştere urmaşilor. O veche reprezentare a Sirenei se afla pe paftaua de aur de la Curtea de Argeş (secolul al XIV – lea), ea reprezentând aici dragostea.

În Siria, cu 3000 de ani în urmă, se vorbea despre Atargata, mama reginei Semiramida. Zeiţa Atagarta era îndrăgostită de un păstor, muritor de rând, pe care însă l-a ucis. Ruşinată, a sărit într-un lac, pentru a lua forma unui peşte, dar apele nu au primit făptura divină. Primele reprezentări o arătau ca fiind un peşte cu cap şi picioare de om. În acest caz, Sirena apărea ca o făptură divină ca origine, dar care a preluat partea de rău, deci natura umană.

În legendele din Marea Britanie, Sirenele erau văzute ca fiinţe care aduc dezastrul sau provoacă nenorociri. Unele poveşti le descriu ca fiind gigantice şi urâte. De obicei, Sirenele erau privite ca femei, această asociere fiind încurajată şi de credinţa religioasă (care spunea că femeia aduce nenorociri, ea fiind şi cea care l-a tentat pe primul bărbat, Adam, să mănânce din pomul cunoaşterii, ceea ce a dus la alungarea oamenilor din Rai). În unele culturi europene, Sirenele erau văzute ca fiinţe care îndeplineau unele dorinţe ale trecătorilor. În anul 1967, pasagerii vaporului BC Ferry au declarat că au putut vedea o Sirenă la trecătoarea Georgia. Ei au descris-o ca fiind o femeie cu părul blond, stând pe o piatra si mâncând un somon. Sirenele au influenţat foarte multe culturi, poate cel mai cunoscut exemplu fiind povestea scrisă de Hans Christian Andersen, „Mica Sirenă“.
Andersen a fost cel care a spus povestea unei Sirene care se indrăgosteşte de un om. Bărbatul era un prinţ, care se indrăgosteşte de vocea Micii sirene. Ea nu poate ajunge la el, pentru că nu poate supravieţui în afara apei, dar este hotărâtă să îl întâlnească. Mica Sirenă apeleaza la o vrăjitoare din adâncuri, care îi dă o poţiune. Cu ajutorul acesteia, Sirena poate deveni om pentru trei zile, dar trebuie sa renunte la vocea de care se îndrăgostise prinţul. Andersen arată dorinţa unei Sirene de a trai printre oameni, dar şi sacrificiile pe care este dispusă să le facă pentru a obţine acest lucru. De la această operă, un val întreg de animaţii, jucării şi desene ale Micii Sirene au apărut în întreaga lume. Sirene apar şi în nuvela „Peter Pan“, dar şi în populara serie Harry Potter.

Nu doar povestitorii au fost atraşi însă de Sirene, acestea atrăgând şi atenţia cercetătorilor din întreaga lume.
Savanţii francezi şi britanici spun că aceste fiinţe aparţin de fapt unor specii de mamifere marine numite dugongi şi lamantini, al căror trup se aseamănă cu cel al femeilor şi au o coadă sub forma celei asemănătoare delfinilor.
De curand însă, zoologii americani au fost confruntaţi cu rapoarte ciudate venite din Papua-Noua Guinee, rapoarte a căror calitate şi credibilitate era greu de contrazis. Antropologul Ray Wagner de la Universitatea din Virginia a strâns sute de mărturii ale păpuşilor, care afirmă că au vazut aşa-numiţii "oameni ai mării", fiinţe cu capete umane, jumătatea inferioară a corpului terminată cu o coadă asemănătoare cu a delfinilor. Un papuşar bătrân povestea că o astfel de femelă prinsă în plasele de pescuit avea pielea deschisă la culoare, aproape albă, părul lung, negru, cu chipul la fel ca al oamenilor, cu excepţia gurii care părea ciudată, având buze drepte şi subţiri. Aceste fiinţe, pe care triburile barok si nakela le-au botezat Ri, mănânca peşti mici, respiră ca orice mamifer şi nu au fost auzite vorbind, deşi pescarii işi aminteau de strigătele aproape umane. Poate că aceste Ri sunt ,,accidente ale naturii', poate că sunt rezultatul vreunei experienţe făcute de cine ştie cine, sau poate că sunt pur si simplu doar nişte mamifere.
Dar dacă sunt rudele noastre acvatice, oameni porniţi în altă direcţie de evoluţie? Să sperăm că cercetările viitoare vor aduce mai multă lumină în acest sens.



external image 2.gif external image ?id=725X1342&site=dyxy.wordpress.com&url=http%3A%2F%2Fdyxy.files.wordpress.com%2F2008%2F08%2F4.jpg



external image ?id=725X1342&site=dyxy.wordpress.com&url=http%3A%2F%2Fdyxy.files.wordpress.com%2F2008%2F08%2F5.jpg

http://www.robbybubble.ro/articles/sirenele.php'''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''
PERSONALITĂŢI, EXEMPLE, MODELE

Iisus din copilărie
de Vasile Voiculescu



Date biografice
Vasile Voiculescu se naşte la 27 noiembrie 1884 in comuna Pârscov din Judeţul Buzău ca fiu al lui Costache Voiculescu, gospodar cu stare, şi al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Începe şcoala în satul Pleşcoi în anul 1890. Încheie cursul primar la Buzău. Urmează studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” şi apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din Bucureşti. Preocupat de materialism, pozitivism şi evoluţionism citeşte pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin şi Spencer. Studiază opera lui Wundt, Höfding, Pierre Janet şi W. James, atras de psihopatologie şi de psihofizică.
Începe Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (
1902 - 1903), apoi trece la Facultatea de Medicină, în 1903, şi îşi ia doctoratul în medicină în 1910.
Se căsătoreşte cu
Maria Mittescu, studentă şi ea la Medicină, cunoscută în satul său natal, Pârscov. I-a închinat poezii şi scrisori de dragoste.Debutează în Convorbiri literare (1912). Practică medicina la ţară; în timpul primului război mondial este medic militar la Bârlad, unde participă la serile culturale ale lui Vlahuţă. Editorial debutează cu volumul Poezii (1916
). Din acelaşi an colaborează la Flacăra lui C. Banu, în urma unei recomandări date de Macedonski. Ia Premiul Academiei pentru volumul Din ţara zimbrului şi alte poezii (1918). El a decedat în anul 1963, dar rămane printre noi prin casa memorială Vasile Voiculescu de la Pârscov.

Poetul, dramaturgul şi prozatorul
Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influenţa benefică a poeziei lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc. Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu. Ea se înscrie-n curentul tradiţionalismului interbelic, care se va transforma în poezia gândiristă. Înclinaţia spre teluric şi elementar, sentimentul religios, sunt semnificate prin simboluri şi alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vieţii pulsând în vegetaţia din jur, sufletul devine spaţiul unor frământări ca în pragul apocalipsului. Temele religioase preferate sunt Naşterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri sunt foarte multe prezenţe angelice, întreg universul poetic e cuprins de această hierofanie.
Devine medic şi doctor în medicină la
Bucureşti, ţine la radio o serie de conferinţe faimoase de medicină pentru ţărani, dar pasiunea pentru scris se amplifică, scriind şi povestiri fantastice. În proză îi apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, amândouă volume de povestiri; romanul Zahei orbul şi Teatru, unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viaţa literară, iar din dramaturgieputem cita piesele: Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală, Pribeaga.
În
1941 este distins cu Premiul Naţional de poezie
.

Maturitatea şi bătrâneţea
A făcut 4 ani de detenţie în închisorile comuniste (1958 - 1962). A fost condamnat dintr-o eroare judiciară alături de alţi membri sau colaboratori ai Rugului Aprins (Sandu Tudor, Sofian Bogh , Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuş, Alexandru Mironescu, Adrian Făgeţeanu, Roman Bragaetc.)
Poetul român care, după
1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, fiind băgat la vârsta de 74 de ani în penitenciar, şi interzicându-i-se să publice, ne-a lăsat o operă literară de rafinament artistic.

Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare ...

În inchisoare se îmbolnăveşte de cancer, şi moare doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 19, la locuinţa sa din Bucureşti (Str. Dr. Staicovici 34).
Recunoaştere postumă

Ca semn al preţuirii de care se bucură opera lui Vasile Voiculescu într-o Românie modernă şi democratică, membrii Academiei Române l-au ales post-mortem pe rafinatul scriitor ca membru al acesteia.

http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/paradisuluipierdut.php
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/gradina.php
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/doamne_vv.php