SursaDe la noi la Cladova


Nuvela ''De la noi,la Cladova'' apartinand lui Gala Galaction prezinta o frumoasa si neobisnuita poveste de dragoste dintre un preot si o tanara sarboaica.Tema nuvelei este iubirea iubirea imposibila dintre cele doua personaje principale,Borivoje si popa Tonea.Popa Tonea este preotul satului,un om respectat de toti oamenii,dar in acelasi timp respectand un model pentru toata lumea ce-l cunoaste.Borivoje,o tanara sarboaica,casatorita cu prietenul lui popa Tonea,se indragosteste si sufera dupa popa Tonea.
In aceasta nuvela sunt prezentate mai multe ipostaze ale iubirii;
  • iubirea ca fatalitate a destinului;indragostirea fulgeratoare,la prima vedere, imposibulitatea individului de a se impotrivi pasiunii care-l devora.
Prima intalnire a avut loc in biserica, cand jupan Traico, negustor bogat si om foarte cinstit, a venit sa imprumute bani de la popa Tonea, insotit de sotia lui Borivoje.In clipa in care a zarit-o, popa Tonea pe Borivoje,a simtit ca traieate dn nou,este alt om.Aceasta tanara avea sa fie cauza nelinistii lui. Dar si Borivoje se indragosteste la prima vedere de el.
  • iubirea ca pasiune malefica, ca o boala distrugatoare care duce inevitabil la moarte.
Din cauza bolii de care sufera, Borivoje moare, dar fericita ca stia indeplinit o parte din vis, acela de a muri pe bratele persoanei iubite, iar o parte indeplinindu-se in ceruri, in randul celor sfinti, unde nimeni nu mai reprezinta un obstacol pentru implinirea dragostei, implinirea visului de a fi fericiti.
  • iubirea ca pacat ce nu poate sa ramana nepedepsit.
Iubirea dintre parintele Tonea si Borivoje este una imposibila, Borivoje fiind maritata, iar popa Tonea fiind si el insurat si avand 5 copii. Nu se poate implini aceasta iubire mai ales ca Tonea era de profesie preot deci era pacat sa iubeasca alta femeie.

external image Azi_iti_daruiesc_iubirea_mea.jpg

SIRENELE


NOTA 10



În cartea "Legendele Mării", Jean Merrien povesteşte o întâmplare petrecută în Bahamas în 1896: „La data de 31 martie , ora 8 dimineaţa, şapte oameni din echipajul vaporului se îndreaptă, la bordul unei şalupe, spre un golf micuţ pentru a pescui. În acest timp au vazut apărând, la câţiva metri de bordul şalupei, o femeie nudă, având jumătate de corp deasupra apei. Uimirea de care au fost cuprinşi marinarii nu putea fi descrisă. Oprindu-se, aşteptau ca minunata femeie acvatică să se mişte pentru a putea înţelege ce fel de fiinţă este şi a lua astfel o decizie. Aceasta, deloc intimidată, a ieşit din apă şi marinarii au putut să-i admire corpul absolut perfect. Era o sirenă de o mare frumuseţe, cu nimic mai prejos decât cele mai atrăgătoare femei. Cu părul albastru ce îi flutura pe umeri, cu mâini graţioase, ea îşi exprima surpriza de a vedea oameni scoţând mici ţipete ascuţite. Partea inferioară a trupului, care acum se vedea ieşind din apă, se termina cu o coadă lungă şi bifurcată. external image 4454_05.jpgUn marinar i-a aruncat o portocală, iar ea a prins-o cu ţipete de bucurie, a dus-o cu ambele mâini la gură, arătându-şi dinţii superbi şi a mâncat-o repede cu tot cu coajă. Căpitanul ambarcaţiunii a dat ordin să se vâslească spre sirenă, iar ea s-a scufundat în apă pentru a apărea apoi în spatele şalupei. I s-au aruncat şi alte portocale, pe care le-a prins şi le-a mâncat încântată. Dar de îndată ce încercau să se apropie mai mult de ea, dispărea în apă. Atunci unul dintre marinari s-a aruncat în apă şi a înotat spre ea. Sirena, mult mai bună înotătoare, s-a învârtit în jurul lui în joacă, apărând şi dispărând, până când căpitanul a tras un glonţ care o făcu să dispară definitiv, probabil fiind rănită. Acest căpitan trebuie să fi fost, ca mulţi oameni ai mării, superstiţios, căci pentru ei a vedea o sirenă nu este un semn bun.” Se cunosc întâlnirile cu tipul clasic de sirenă, frumoasă şi ispititoare, ce caută să atragă sub apă marinarul sedus. Însă, în continuarea povestirilor apar diferite variante: când Zeiţele Mării au puterea de a-l face pe bărbat să trăiască sub apă, într-un fabulos palat unde este tratat ca un rege, când el sfârşeste prin a se îneca, iar ele suferă şi plâng. Se spune, de asemenea, că uneori sirena este cea care îi ajută pe vânătorii de balene: ea adoarme enormul animal şi astfel acesta nu îi mai aude venind pe marinari. Sirenele sunt vesele şi voioase ca şi copiii. Este cunoscut cazul sirenei dintr-un golfuleţ din Bretania, care îşi petrecea zilele cântând. Ele sunt şi generoase: dacă observă naufragiaţi eşuaţi pe stânci după furtună, îi îngrijesc cu atenţie, şi la nevoie, cu un semnal cheamă şi alte sirene pentru a-i aduce la mal. Ele pot juca chiar rolul de profet, de rău sau bun augur. În Maroc, ca şi în Norvegia, se crede că apariţia unei sirene precede o furtună. În Bretania, sirena este de asemenea, numită „Margareta timpului urât”. Dacă este lovită chiar şi involuntar cu o vâslă, este clar că se va răzbuna. P.Y. Sebillot declară că unui pescar din Gavre, după ce a înţepat sânul unei sirene, aceasta i-a spus: „Pentru tine şi descendenţii tăi, până la a şaptea generaţie, nu va exista fericire.” external image 4454_06.jpgÎn ţările de jos, sirenele fac profeţii în versuri, fie pentru a anunţa o veste bună, fie pentru a preveni catastrofele. În alte zone, sirenele sunt acuzate de antropofagie şi chiar există un cântec ce confirmă această superstiţie; el este cântat de femeile tinere rămase singure, însă nu există cu adevărat dovezi în acest sens.
„Cântă, cântă, sirenă fericită:
Tu ai darul divin de a cânta,
Ai marea albastră pentru a o bea,
Şi iubitul meu pentru a-l mânca.” Dincolo de toate mărturiile, o întrebare rămâne totuşi fără răspuns: de ce este acest mit al sirenelor atât de puternic? Pe ce se sprijină el? Oamenii de ştiinţă cred şi astăzi că „femeile mării” au fost mult timp confundate cu focile sau lamantinii, ce au lungimea de trei sau patru metri, specii care au sânii comparabili cu cei ai femeilor. Totuşi, lamantinii sau focile sunt făpturi extrem de urâte! Era necesară toată imaginaţia şi forţa de transfigurare a unui marinar, chiar dacă el a petrecut trei luni pe mare, pentru a oferi acestora un caracter feminin. Un aspect nu s-a luat totuşi în considerare în aceste interpretări, şi anume că lamantinii nu există pe continentul american! În sfârşit, este mai puţin important de unde vin aceste frumoase înotătoare cu părul lung! Să ni le imaginăm în Marea Neagră, apropiindu-se vara de ţărm, senzuale, surâzâtoare, un pic deranjate de păcură şi de valurile poluate, dar întotdeauna gata să revină pentru a înfrumuseţa visurile bărbaţilor cu adevărat liberi, care iubesc marea şi secretele ei nesfârşite... yogaesoteric
noiembrie 2006




Sursa