Iubirea
http://www.meebo.com/
http://www.referat.ro/referate/De_la_noi_la_Cladova_d0ae0.html
http://e-iubire.ro/mesaje-de-dragoste.php



Poezie de dragoste - Cantec de dragoste la marginea marii
Cu gleznele julite, eu te pandesc cand treci
printre rocile tarmului, reci.
Marea se va preface-n pasari stravezii,
cate le-ncap ochii spre ea, si vor zbura falfaiind,
cand ai sa vii, pana-n piscul vazduhului ca o stea.

Vor ramane prapastiile si pesterile goale,
pestii vor plesni aerul prabusit cu cozile,
starnind margeanele domoale
si corzile.

Uite, epava corabiei lui Simbad, marinarul
ca un colt se sprijina-n scoicile cenusii,
cu un varf injunghie-n mijloc clestarul,
poezie-de-dragoste-cantec-de-dragoste-la-marginea-marii
poezie-de-dragoste-cantec-de-dragoste-la-marginea-marii

peste toate puAutumn_by_zedi360.jpgntile alearga raci vii
.


Cel mai trist lucru in viata e sa-l vezi pe cel pe care-l iubesti iubind pe altcineva.
Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti…
Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista…
Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme, punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor, nu vom mai fi niciodata aceiasi.
Sa ai curaj sa risti pentru adevarul din inima ta, dar sa nu te minti cand il asculti.
Sa astepti mereu dragostea ca pe un fel de jertfa pe care nu ai cum s-o oferi, pentru ca de fapt asteptai o jertfa pe care sa o poti oferi ca pe o dragoste..


"De la noi la Cladova"de Gala Galaction
Ipostaze ale iubirii

In nuvela "De la noi la Cladova "de Gala Galaction personajul principal este reprezentat de popa Tonea.In aceasta opera se povesteste despre o iubire neimplinita dintre acest preot si Borivoje, sotia unuia dintre cei mai buni prieteni ai parintelui.
Popa Tonea se indragosteste pe neasteptate de Borivoje , in timpul liturghiei.Aceasta se afla in Biserica impreuna cu sotul sau,jupan Traico, pentru a imprumuta niste bani de la preot.Pentru a-si primi banii inapoi,popa Tonea se va duce la Cladova,trecand Dunarea cu barca.Aici o gaseste doar pe Borivoje si aceasta reuseste sa ii marturiseasca iubirea pe care i-o poarta si marturiseste:-'Sezi de vorba cu noi,parinte,repeta cu greutate Borivoje,fortandu-se parca sa-si aduca aminte de o lectie de romaneste,inadins si trudnic invatata.(...) - Tu stii,parinte Tonea,ca eu te iubesc pe tine.(...) - O!eu te iubesc mult pe tine...".Popa Tonea are aceleasi sentimente dar este impedicat de datoria crestina.
Din cauza faptului ca iubirea nu sa putut implini tanara Borivoje ajunge pe patul de moarte.Afland ca Borivoje e bolnav,popa Tonea trece din nou Dunarea si ajunge la capataiul femeii care 'murea fiindca voia sa moara,murea din iubire".
Preotul Tonea este preotul ideal,prins intr-o lupta intre sentiment si datorie,asemenea personajelor din tragedii.
Borivoje,ca personaj,e idealizata;ea traeste o iubire fara margini si moare din dragoste.
Gala Galaction a reusit sa reprezinte prin acesta opera o poveste de dragoste dificila greu de realizat.
Intr-un studiu din "Viata Romaneasca"din 1914,privitor la nuvela De la noi la Cladova,criticul Garabet Ibraileanu afirma:D-l Galaction in ce priveste natura talentului sau,e un subiectiv,un liric,in ce priveste tema predilecta,e un cantaret al pasiunii amoroase si al naturii;are asupra vietii o conceptie de crestin ortodox..."



Sirenele

Sirena, o fiinţă cu o infăţişare aparte, având corpul jumătate de peşte, jumătate de om este considerată un personaj de basm. O legendă spunea că Sirenele nu au voie să iasă la suprafaţă apei decat la vârstă de 18 ani.
external image sirene.jpg

În Odiseea lui Homer a fost menţionată prima data existenţa acestor fiinţe. Ele erau de obicei trei la număr, erau jumătate femei, jumătate păsari . Se spunea despre sirene că aveau voci minunate şi prin cant atrăgeau marinarii, care, pentru a le auzi cît ai de-aproape, ajungeau sa-şi sfarme corabiile de staîci. Ulisse ar fi paţit la fel, dar povătuit de vrăjitoarea Circe, recurge la o strategie: el se leaga de catarg, iar tovarăşii lui işi astupă urechile cu ceară pentru a nu fi fermecaţi de minunatul cîntec.
Aceste legende sunt foarte intîlnite la popoarele scandinave si la cele de pe coasta Adriaticii. Dar nu numai legendele, ci şi cîteva documente medievale, arăta contactul şi chiar capturarea unor astfel de fiinţe. Nici navigatorii arabi si nici popoarele Indochinei nu erau străine de aşa ceva.
Simbol al ispitei, Sirena reprezintă partea demonică a femeii. Cântă cu voce melodioasă, acompaniindu-se din flaut sau harpă, ispitind oamenii, pentru care apropierea de ele însemna moarte. În mitologia populară românească Sirenele se mai numesc şi Faraoni. Se spune că se nasc din oamenii răi, blestemaţi de parinţi. Sirenele locuiesc in mare. Ele stau ascunse timp de şase zile, cât marea este furioasă, dar sâmbăta, când ea se odihneşte, sirenele ies la suprafaţă. În locul unde apăreau, marea se coloră in dungi roşii, galbene si albastre. Sirenele se adunau mai multe la un loc şi începeau să cânte frumos. Din aceste părţi ale pământului ne vin nouă cântecele, iar oamenii buni care le aud, le transmit mai departe. Sirenele erau dispreţuite de oameni pentru că nu puteau da nastere urmaşilor. O veche reprezentare a Sirenei se află pe paftaua de aur de la Curtea de Argeş (secolul al XIV – lea), ea reprezentând aici dragostea.
În Siria, cu 3000 de ani in urmă, se vorbea despre Atargata, mama reginei Semiramida. Zeiţa Atagarta era indragostită de un păstor, muritor de rând, pe care insă l-a ucis. Rusinată, a sărit într-un lac, pentru a lua forma unui peşte, dar apele nu au primit făptura divina. Primele reprezentări o arătau ca fiind un peşte cu cap si picioare de om.
În acest caz, Sirena apărea ca o făptură divină ca origine, dar care a preluat partea de rău, deci natura umană.
În legendele din Marea Britanie, Sirenele erau văzute ca fiinţe care aduc dezastrul său provoacă nenorociri. Unele povesti le descriu ca fiind gigantice si urâte. De obicei, Sirenele erau privite ca femei, această asociere fiind încurajată şi de credinţă religioasă (care spunea că femeia aduce nenorociri, ea fiind şi cea care l-a tentat pe primul bărbat, Adam, să manânce din pomul cunoaşterii, ceea ce a dus la alungarea oamenilor din Rai). În unele culturi europene, Sirenele erau văzute ca fiinţe care indeplineau unele dorinte ale trecătorilor. In anul 1967, pasagerii vaporului BC Ferry au declarat că au putut vedea o Sirena la trecătoarea Georgia. Ei au descris-o ca fiind o femeie cu părul blond, stând pe o piatră si mancând un somon. Sirenele au înfluenţat foarte multe culturi, poate cel mai cunoscut exemplu fiind povestea scrisa de Hans Christian Andersen, „Mica Sirena“.
Andersen a fost cel care a spus povestea unei Sirene care se indrăgosteşte de un om. Bărbatul era un prinţ, care se indragosteşte de vocea Micii sirene. Ea nu poate ajunge la el, pentru ca nu poate supravieţui in afara apei, dar este hotarată sa il intalnească. Mica Sirenă apelează la o vrajitoare din adancuri, care ii da o potiune. Cu ajutorul acesteia, Sirena poate deveni om pentru trei zile, dar trebuie sa renunte la vocea de care se indragostise printul. Andersen arată dorinta unei Sirene de a trăi printre oameni, dar si sacrificiile pe care este dispusă să le facă pentru a obtine acest lucru. De la această operă, un val intreg de animaţii, jucării şi desene ale Micii Sirene au apărut in intreaga lume. Sirene apar şi in nuvela „Peter Pan“, dar şi in populara serie Harry Potter.
Nu doar povestitorii au fost atraşi insă de Sirene, acestea atrăgând şi atenţia cercetătorilor din intreaga lume.
Savanţii francezi si britanici spun că aceste fiinte apartin de fapt unor specii de mamifere marine numite dugongi si lamantini, al caror trup se aseamănă cu cel al femeilor si au o coadă sub formă celei asemanatoare delfinilor.
De curând insa, zoologii americani au fost confruntati cu rapoarte ciudate venite din Papua-Noua Guinee, rapoarte a caror calitate şi credibilitate era greu de contrazis. Antropologul Ray Wagner de la Universitatea din Virginia a strâns sute de mărturii ale papuaşilor, care afirmă că au vazut aşa-numiţii "oameni ai mării", fiinţe cu capete umane, jumătatea inferioară a corpului terminată cu o coadă asemanătoare cu a delfinilor. Un papuaş bătrân povestea ca o astfel de femelă prinsă in plasele de pescuit avea pielea deschisă la culoare, aproape albă, parul lung, negru, cu chipul la fel ca al oamenilor, cu exceptia gurii care parea ciudată, având buze drepte si subţiri. Aceste fiinţe, pe care triburile barok si nakela le-au botezat Ri, mănâncă peşti mici, respiră ca orice mamifer si nu au fost auzite vorbind, deşi pescarii îşi aminteau de strigătele aproape umane. Poate că aceste Ri sunt ,,accidente ale naturii', poate ca sunt rezultatul vreunei experienţe făcute de cine ştie cine, sau poate că sunt pur şi simplu doar nişte mamifere.
Dar dacă sunt rudele noastre acvatice, oameni porniti in altă direcţie de evoluţie? Să sperăm că cercetările viitoare vor aduce mai multa lumină in acest sens.

​PERSONALITATI, EXEMPLE, MODELE
ISUS DIN COPILARIE
Vasile Voiculescu