PERSONALITĂTI, EXEMPLE, MODELE

ISUS din COPILĂRIE

de Vasile Voiculescu






Vasile Voiculescu se naşte la 27 noiembrie 1884 in comuna Pârscov din Judeţul Buzău ca fiu al lui Costache Voiculescu, gospodar cu stare, şi al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor.
  • Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influenţa benefică a poeziei lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuta George Cosbuc. Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu. Ea se înscrie-n curentul tradiţionalismului interbelic, care se va transforma în poezia gândiristă. Înclinaţia spre teluric şi elementar, sentimentul religios, sunt semnificate prin simboluri şi alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vieţii pulsând în vegetaţia din jur, sufletul devine spaţiul unor frământări ca în pragul apocalipsului. Temele religioase preferate sunt Naşterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri sunt foarte multe prezenţe angelice, întreg universul poetic e cuprins de această hierofanie.
  • Devine medic şi doctor în medicină la Bucuresti, ţine la radio o serie de conferinţe faimoase de medicină pentru ţărani, dar pasiunea pentru scris se amplifică, scriind şi povestiri fantastice. În proză îi apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, amândouă volume de povestiri; romanul Zahei orbul şi Teatru, unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viaţa literară, iar din dramaturgie putem cita piesele: Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastica Sentimentala Pribeaga.
  • În 1941 este distins cu Premiul National de poezie


În grădina Ghetsemani

Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul...
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea îtruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mâna nendurată, ţinând grozava cupă,
Se coboară-miindu-l şi i-o ducea la gură...
Şi-o sete uriaşă stă sufletul să-i rupă...
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă...
Dar fălcile-nclestându-şi, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!

Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă...
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi uliii de seară dau roate dupa pradă.


http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/paradisuluipierdut.php

http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/doamne_vv.php